www.lalesamorisa.ro

 

 

     „Imediat după cel de-al doilea război mondial, povesteşte Tomislav Giurici , sârbii cenăzeni s-au gândit să înfiinţeze o formaţie de tamburaşi. Zis şi făcut. "Vedeţi, când ne alegem bornele temporale, facem, din păcate, întotdeauna referire la momentele triste din istoria omenirii. De ce nu alegem momentele frumoase , cum sunt Olimpiadele, de pildă"" Au fost aleşi copii de clasa a IV-a şi a V-a, dintre cei mai cu ureche muzicală, dar şi cu părinţi care-şi puteau permite să le cumpere instrumentele necesare. Dragostea pentru cântat era atât de mare, povesteşte Tomislav, că orelor de curs de la şcoală le erau preferate cele de repetiţie, astfel că se fugea de la şcoală. Astăzi, spune interlocutorul, mâhnit, este puţin cam invers. Adică se fuge de repetiţii de parcă acestea ar fi o povară şi nu pietre la temelia unei cariere solide. Evident, dacă cineva doreşte o asemenea carieră. Lucrurile trainice nu se pot face decât prin muncă susţinută. Prin pasiune. Primele spectacole au fost susţinute în faţa sătenilor, mândri de odraslele lor.  La fel ca şi în viaţă, au urmat şi perioade de totală inactivitate. Deportarea multor familii sârbeşti  în Bărăgan, în 1951, nu a putut să lase indiferentă comunitatea sârbească din Cenad.“