Timişoara, live
Conţinut popular astăzi
- Festivalul internaţional al tamburaşilor - Cenad, 5 septembrie 2009 - Formaţia „Batini bećari“ din Sânnicolau Mare (48)
- „Lale sa Moriša“ la emisiunea TV „Žikina šarenica“ (Serbia) - 2009 (22)
- Festivalul Internaţional al Tamburaşilor - Cenad - 2009 (17)
- „Lale sa Moriša“ la Starčevo (Serbia) la Festivalul „Starčevačka tamburica“ - 7 noiembrie 2009 (16)
- Diplome (14)
Conţinut popular
- Pera Todorovici (7,233)
- Tomislav Giurici şi Darko Vlaşcici (6,850)
- Pera Todorovici (6,635)
- Festivalul internaţional al tamburaşilor - Cenad, 5 septembrie 2009 - Formaţia „Gusle“ din Kikinda (Serbia) (6,484)
- Festivalul internaţional al tamburaşilor - Cenad, 5 septembrie 2009 - Formaţia „Lale sa Moriša“ (6,328)
Calendar
Acest site a fost creat şi este administrat de: Duşan Baiski
Duşan Baiski „Lale sa Moriša“ din Cenad sau dragostea pentru muzică
Grupul vocal-instrumental al flăcăilor de pe Mureş poartă faima cântecului sârbesc şi românesc peste hotare
Istoria tamburaşilor din străvechea aşezare bănăţeană Cenad este oglinda fidelă a frământărilor politice din România din ultima jumătate de veac. O înşiruire de suişuri şi coborâşuri din care cenăzenii au învăţat că nu trebuie să te laşi pradă evenimentelor, ci să insişti. Fiindcă muzica nu este un har pe care să-l păstrezi doar pentru tine, ci ţi l-a dat Dumnezeu pentru a se bucura de el şi cei din jurul tău. Iar tamburaşii din Cenad au acest har.
Acolo, departe, în timp
Se spune că instrumentul naţional sârbesc este gusla (instrument cu o singură coardă şi arcuş). Dicţionarul Explicativ al limbii române nu-l pomeneşte, astfel că am folosit cuvântul sârbesc. Un alt instrument considerat de către sârbi a fi naţional este tambura (numită de către aceştia tamburiţă), despre care DEX-ul spune că este un vechi instrument muzical cu coarde de metal, asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung decât al acesteia. Derivă din turcescul tambur. Sârbii din Cenad, născuţi şi crescuţi în monotonia specifică şesului, au preferat tamburiţa, care are darul de a-i înviora şi pe cei mai posaci dintre noi. Imediat după cel de-al doilea război mondial, povesteşte Tomislav Giurici, sârbii cenăzeni s-au gândit să înfiinţeze o formaţie de tamburaşi. Zis şi făcut. „Vedeţi, când ne alegem bornele temporale, facem, din păcate, întotdeauna referire la momentele triste din istoria omenirii. De ce nu alegem momentele frumoase, cum sunt Olimpiadele, de pildă?“ Au fost aleşi copii de clasa a IV-a şi a V-a, dintre cei mai cu ureche muzicală, dar şi cu părinţi care-şi puteau permite să le cumpere instrumentele necesare. Dragostea pentru cântat era atât de mare, povesteşte Tomislav, că orelor de curs de la şcoală le erau preferate cele de repetiţie, astfel că se fugea de la şcoală. Astăzi, spune interlocutorul, mâhnit, este puţin cam invers. Adică se fuge de repetiţii de parcă acestea ar fi o povară şi nu pietre la temelia unei cariere solide. Evident, dacă cineva doreşte o asemenea carieră. Lucrurile trainice nu se pot face decât prin muncă susţinută. Prin pasiune. Primele spectacole au fost susţinute în faţa sătenilor, mândri de odraslele lor. La fel ca şi în viaţă, au urmat şi perioade de totală inactivitate. Deportarea multor familii sârbeşti în Bărăgan, în 1951, nu a putut să lase indiferentă comunitatea sârbească din Cenad.
Aidoma păsării Phoenix din poveste
Viaţa fără muzică nu este viaţă. Oameni harnici într-o localitate unde spiritul competiv se află la loc de frunte, cenăzenii simt că, în afară de muncă, mai este nevoie şi de distracţie. În 1971, la solicitarea şi cu sprijinul sătenilor, învăţătorul Zlata Pavlovici înfiinţează grupul vocal-instrumental „Lale sa Moriša“. Sub denumirea de lale sunt desemnaţi flăcăii din Banat, inclusiv din cel sârbesc. Numele derivă din faptul că pe poala cămăşilor acestora (portul popular), pe partea dreaptă, era cusută stilizat o floare de lalea.
La fel ca la început, sunt aleşi copii de clasa a IV-a şi a V-a. Se studiază notele muzicale, se distribuie copiii la instrumentele specifice după anumite criterii şi, treptat, mentorii lor într-ale cântatului le insuflă dragostea pentru cântecul popular autentic sârbesc. După câţiva ani, grupul începe să evolueze pe scena Căminului Cultural din Cenad. Încet-încet, copiilor talentaţi li se duce vestea, astfel că vor cânta şi în alte localităţi. Iar de cum a debutat şi cunoscutul festival „Cântarea României“, vor participa la toate ediţiile, culegând lauri după lauri. Din această perioadă de cultură ideologică, Tomislav ţine şi acuma minte faptul că diriguitorii diferitelor faze ale festivalului impuneau un anumit timp de evoluare, dar şi traducerea textelor. Şi cum din repertoriul cenăzenilor nu lipsea melodia „Četiri konja debela“, s-a impus traducerea. Cuvânt cu cuvânt, nu înseamnă altceva decât „Patru cai graşi“, titlu la care un culturnic s-a burzuluit la cenăzeni: „Voi vă bateţi joc de noi?“ Cântecul, vechi de altfel, nu se referea nicidecum la ceea ce mai rămăsese din cabaline costelive de pe la C.A.P.-uri, ci la caii de până la colectivizare, bine întreţinuţi şi care constituiau fala oricărui bănăţean care se respecta. A avea un cal slab nu însemna altceva decât că stăpânul nu era un bun gospodar.
La fel ca la început, sunt aleşi copii de clasa a IV-a şi a V-a. Se studiază notele muzicale, se distribuie copiii la instrumentele specifice după anumite criterii şi, treptat, mentorii lor într-ale cântatului le insuflă dragostea pentru cântecul popular autentic sârbesc. După câţiva ani, grupul începe să evolueze pe scena Căminului Cultural din Cenad. Încet-încet, copiilor talentaţi li se duce vestea, astfel că vor cânta şi în alte localităţi. Iar de cum a debutat şi cunoscutul festival „Cântarea României“, vor participa la toate ediţiile, culegând lauri după lauri. Din această perioadă de cultură ideologică, Tomislav ţine şi acuma minte faptul că diriguitorii diferitelor faze ale festivalului impuneau un anumit timp de evoluare, dar şi traducerea textelor. Şi cum din repertoriul cenăzenilor nu lipsea melodia „Četiri konja debela“, s-a impus traducerea. Cuvânt cu cuvânt, nu înseamnă altceva decât „Patru cai graşi“, titlu la care un culturnic s-a burzuluit la cenăzeni: „Voi vă bateţi joc de noi?“ Cântecul, vechi de altfel, nu se referea nicidecum la ceea ce mai rămăsese din cabaline costelive de pe la C.A.P.-uri, ci la caii de până la colectivizare, bine întreţinuţi şi care constituiau fala oricărui bănăţean care se respecta. A avea un cal slab nu însemna altceva decât că stăpânul nu era un bun gospodar.
Fotografie de grup
Se cuvine însă şi pomenirea numelor celor care dau viaţă acestui grup (în fotografie, de la stânga la dreapta): Veselin Ilin, Spasoie Bojin, Milivoi Dişici, Emil Isakov, Dragan Iorgovan, Dragoslav Vlaşcici, Miroslav Marianuţ, Dimitrie Uncianschi, Slaven Pavlovici, Bogomir Suvac, Darko Vlaşcici, Emil Grbici, Tomislav Giurici, Dorin Dronca, Şipoş Gheorghe. Soliştii vocali ai grupului sunt: Duşiţa Roşu, Liuba Petrov, Veselin Ilin şi Dragoslav Vlaşcici. Ei sunt cei care, în fiecare săptămână, din 1993 încoace, se adună la repetiţii şi şlefuiesc, notă cu notă, câte o nouă melodie, câte un nou cântec, fiindcă, oricât de nepriceput ar fi într-ale cântatului, publicul trebuie respectat. Nu te poţi prezenta de fiecare dată în faţa lui cu mereu aceleaşi piese. Repetiţiile se ţin la Clubul sârbesc din Cenad, proprietate a Parohiei Ortodoxe Sârbe din localitate, concesionată pe 50 de ani şi aflată în momentul de faţă în renovare, prin grija şi cu sprijinul financiar al Uniunii Sârbilor din România. Cu ajutorul aceleiaşi organizaţii s-au cumpărat şi instrumente şi un rând de costume populare sârbeşti. Din păcate, spune Tomislav, instrumentele nu sunt de cea mai bună calitate, ceea ce afectează într-o oarecare măsură calitatea muzicii. Probleme sunt şi coardele metalice pentru tamburiţe, greu de procurat.
Sprijin din partea comunităţii
În viaţa fiecărui popor, a fiecărei comunităţi, cultura nu este altceva decât un produs de portofoliu, care nu aduce decât arareori ceva bani la puşculiţă. Fără sprijin, orice cultură se duce de râpă. Sau se transformă în subcultură. Iar de aici şi până la incultură este foarte puţin.
Un sprijin deosebit îl primeşte grupul din partea Consiliului Local Cenad, care ajută financiar şi editarea revistei trimestriale „Cenăzeanul“. „Nici actualul senator Viorel Matei, fost primar al Cenadului, nu a ezitat să cumpere din propriii săi bani un contrabas“, spune Tomislav. Alături de tamburaşi se află mereu acelaşi inimos organizator Liubomir Mendebaba. Cu toate greutăţile, inerente de altfel, se lucrează însă foarte serios, insistându-se pe perfecţionare. Varietatea şi calitatea în cadrul repertoriului înseamnă, evident, succesul la public. Iar tamburaşii din Cenad nu duc niciunde lispă de un public exigent.
Piesele de rezistentă ale repertoriului sunt: „Firul de mătase“ (piesă instrumentală sârbească), „Hora de concert şi staccato“ de Grigoraş Dinicu, dar şi alte melodii şi cântece populare sârbeşti şi româneşti. Grupul se bucură şi de colaborarea cu muzicieni de frunte ai Banatului.
Firesc, se referă la cei de etnie sârbă şi anume: Laza Cnejevici, Laza Pomorişaţ, Luianov Timotei şi Ivan Pantici. Aceştia nu pregetă să meargă pentru repetiţii chiar până la Cenad. Prezenţa lor nu poate decât să însufleţească, să impulsioneze dorinţa de a face un lucru de calitate.
Un sprijin deosebit îl primeşte grupul din partea Consiliului Local Cenad, care ajută financiar şi editarea revistei trimestriale „Cenăzeanul“. „Nici actualul senator Viorel Matei, fost primar al Cenadului, nu a ezitat să cumpere din propriii săi bani un contrabas“, spune Tomislav. Alături de tamburaşi se află mereu acelaşi inimos organizator Liubomir Mendebaba. Cu toate greutăţile, inerente de altfel, se lucrează însă foarte serios, insistându-se pe perfecţionare. Varietatea şi calitatea în cadrul repertoriului înseamnă, evident, succesul la public. Iar tamburaşii din Cenad nu duc niciunde lispă de un public exigent.
Piesele de rezistentă ale repertoriului sunt: „Firul de mătase“ (piesă instrumentală sârbească), „Hora de concert şi staccato“ de Grigoraş Dinicu, dar şi alte melodii şi cântece populare sârbeşti şi româneşti. Grupul se bucură şi de colaborarea cu muzicieni de frunte ai Banatului.
Firesc, se referă la cei de etnie sârbă şi anume: Laza Cnejevici, Laza Pomorişaţ, Luianov Timotei şi Ivan Pantici. Aceştia nu pregetă să meargă pentru repetiţii chiar până la Cenad. Prezenţa lor nu poate decât să însufleţească, să impulsioneze dorinţa de a face un lucru de calitate.
Maestrul
Tomislav Giurici s-a născut în 1936, la Cenad. Educaţia muzicală a primit-o de la tatăl său, învăţător în comună, care l-a învăţat notele muzicale şi cântatul la vioară, ceea ce i-a permis ulterior să evolueze în orchestra de tamburaşi înfiinţată după primul război mondial. Ca tamburaş, primul său instructor a fost Sava Giuricin, tot din Cenad, un inimos cunoscător al instrumentelor populare, care i-a insuflat dragostea pentru familia tamburiţelor (primă, bas prim, cello, contrabas) şi pentru cântecul popular sârbesc. Devenit între timp profesor de istorie-geografie, dragostea pentru muzică nu
s-a diminuat, ci s-a amplificat. A evoluat o bună bucată de timp, în calitate de concertmaistru, în cadrul Ansamblului Sârb de Stat de Cântece şi Jocuri din Timişoara, până la desfiinţarea acestuia, din raţiuni obscure, ştiute doar de culturnicii şi politrucii de atunci. Experienţa acumulată în timp i-a permis să preia frâiele grupului „Lale sa Moriša“, fiind, şi în clipa de faţă, nu doar dirijorul acestuia, ci şi mentorul. Tot el alege repertoriul şi face armonizarea. Cu toate că trăieşte la Timişoara, face săptămânal naveta la Cenad, pentru repetiţii. Din nefericire, povesteşte, grupului îi lipseşte un impresar, un manager ca la carte, care să se ocupe efectiv de organizarea spectacolelor şi turneelor. În lipsa acestuia, grupul evoluează doar sporadic şi doar atunci când este invitat să cânte.
s-a diminuat, ci s-a amplificat. A evoluat o bună bucată de timp, în calitate de concertmaistru, în cadrul Ansamblului Sârb de Stat de Cântece şi Jocuri din Timişoara, până la desfiinţarea acestuia, din raţiuni obscure, ştiute doar de culturnicii şi politrucii de atunci. Experienţa acumulată în timp i-a permis să preia frâiele grupului „Lale sa Moriša“, fiind, şi în clipa de faţă, nu doar dirijorul acestuia, ci şi mentorul. Tot el alege repertoriul şi face armonizarea. Cu toate că trăieşte la Timişoara, face săptămânal naveta la Cenad, pentru repetiţii. Din nefericire, povesteşte, grupului îi lipseşte un impresar, un manager ca la carte, care să se ocupe efectiv de organizarea spectacolelor şi turneelor. În lipsa acestuia, grupul evoluează doar sporadic şi doar atunci când este invitat să cânte.
Ambasadori
Sub regimul comunist, grupul vocal-instrumental „Lale sa Moriša“ nu a putut cânta peste hotare, din motive cunoscute tuturor românilor. Dar, după 1989, cenăzenii au putut vedea şi străinătatea pe care până atunci doar o intuiau dincolo de liziera dintre frontieră şi râu, de pe malul Mureşului. Tamburaşii au ajuns să cânte în 1995 în marea sală de concerte „Sava Centar“ din Belgrad, în faţa a câtorva mii de spectatori. În 1998 au cântat live, timp de un ceas, la cererea telespectatorilor postului de televiziune din Novi Sad. De două ori, în 2001 şi 2003, au cântat în localitatea maghiară Deska, nu departe de Cenad. Participă anual la „Festivalul ludăii“ de la Kikinda.
În 2000 au evoluat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu prilejul „Zilelor culturii sârbe“, iar în 2001, la Sighişoara, la „Festivalul culturii minorităţilor naţionale din România“.
Au editat până acum o casetă audio şi un compact-disc. Şi aceasta nu pentru că nu ar mai avea destule piese valoroase în repertoriu, ci pentru simplul fapt că totul înseamnă bani. Iar piaţa de profil, cea a casetelor audio şi a compact-discurilor muzicale, se umple rapid de produse pirat care concurează cu succes produsele originale, iar producătorul, respectiv autorul, nu mai sunt încurajaţi financiar să producă în continuare. Au fost de mai multe ori invitaţi în studioul TVR Timişoara, la emisiunea în limba sârbă. Acelaşi studio intenţionează să le realizeze o videocasetă. Şi cum e şi firesc în Banat, vor să introducă în repertoriul propriu şi cât mai multe cântece populare româneşti. Apariţiile televizate, în cadrul cărora au cântat piese româneşti, s-au dovedit încurajatoare. „Milităm în continuare pe perfecţionarea interpretativă instrumentală şi vocală şi pentru abordarea unui repertoriu cât mai valoros“, spune Tomislav Giurici.
În 2000 au evoluat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, cu prilejul „Zilelor culturii sârbe“, iar în 2001, la Sighişoara, la „Festivalul culturii minorităţilor naţionale din România“.
Au editat până acum o casetă audio şi un compact-disc. Şi aceasta nu pentru că nu ar mai avea destule piese valoroase în repertoriu, ci pentru simplul fapt că totul înseamnă bani. Iar piaţa de profil, cea a casetelor audio şi a compact-discurilor muzicale, se umple rapid de produse pirat care concurează cu succes produsele originale, iar producătorul, respectiv autorul, nu mai sunt încurajaţi financiar să producă în continuare. Au fost de mai multe ori invitaţi în studioul TVR Timişoara, la emisiunea în limba sârbă. Acelaşi studio intenţionează să le realizeze o videocasetă. Şi cum e şi firesc în Banat, vor să introducă în repertoriul propriu şi cât mai multe cântece populare româneşti. Apariţiile televizate, în cadrul cărora au cântat piese româneşti, s-au dovedit încurajatoare. „Milităm în continuare pe perfecţionarea interpretativă instrumentală şi vocală şi pentru abordarea unui repertoriu cât mai valoros“, spune Tomislav Giurici.
AGENDA nr. 5/31 ianuarie 2004
Lale sa Moriša
Cine e online
În acest moment sunt 0 utilizatori şi 105 vizitatori online.
Comentarii recente
în urmă cu 1 an 9 săptămâni